Federal Reserve a iesit din joc

Conspiratia mondiala si-a atins scopul

Slabirea interventiei asupra economiei a determinat aparitia primelor semne ale iesirii din criza * Anul 2009, cel mai prost pentru zeci de milioane de americani, a fost cel mai bun din istorie pentru Federal Reserve * Cu ani in urma au fost lansate numeroase avertismente privind manipularea pietei libere de catre "Fed"

Odata cu incetarea, pe 31 martie 2010, a programului de 15 luni al Federal Reserve, de achizitii directe de ipoteci securizate, in valoare totala de 1.250 de miliarde de dolari, imprumuturile frauduloase acordate de gigantii Fannie Mae (Asociatia Federala Ipotecara Nationala) si Freddie Mac (Corporatia Federala a Creditelor Ipotecare) ar putea salva, de fapt, piata imobiliara americana, cifrata la cinci miliarde de dolari. Sume uriase vor ajunge in mainile investitorilor ipotecari pentru a fi reinvestite, ceea ce va genera o reducere a ofertei si va contribui la mentinerea randamentului creditarii.

Aceasta este o veste bună pentru piaţa imobiliară din SUA, din moment ce rezultatul va fi mentinerea nivelului scazut al dobanzilor la creditele ipotecare, strict legat de randamentul bonurilor de tezaur si de randamentul titlurilor ipotecare. Faptul ca Federal Reserve, un organism privat, acuzat ca a generat criza mondiala, este retras de la monitorizare, lasand loc organismelor statului american, este vazut ca un prim semnal pentru relansarea domeniilor economice americane, dar si internationale.

Finalul interventiei Federal Reserve coincide cu revitalizarea economiei

Sincronizarea este foarte importanta, din moment ce varful sezonului de vanzari imobiliare este primavara, iar evolutia de pana acum a pietei nu a aratat vreo crestere semnificativa, relateaza Reuters. Imprumuturile frauduloase in valoare de 200 de miliarde acordate de Fannie Mae si Freddie Mac vor aduce in mainile investitorilor privati aproximativ 140 de miliarde de dolari, potrivit managerului Matthew Jozoff, seful strategiei ipotecare a JP Morgan New York. In acelasi timp, oferta neta de pe piata va scadea si ea cu 200 de miliarde de dolari. Efectul va fi foarte puternic si va extinde, practic, cu cateva luni programul de interventie al Federal Reserve.

"Fed" a aruncat miliarde de dolari saptamanal pe piata ipotecilor securizate, de la inceputul lui 2009, intr-o incercare disperata de a scadea dobanzile la creditele ipotecare si a stimula sectorul imobiliar si economia in general. Rata dobanzii la creditele ipotecare joaca un rol crucial in revitalizarea pietei imobiliare. Vanzarile de case din februarie au dat initial semne de revigorare, dar s-au stabilizat la un prag comparabil cu decembrie 2009. Rata dobanzii la creditele ipotecare pe 30 de ani, acum in jur de 5 procente, va ajunge probabil la sfarsitul lui 2010, la cel mult 5,5 % potrivit lui Mark Zandi, economist sef la Moody’s. Dupa acest moment, adeptii teoriei conspiratiei, cei care considera ca Federal Reserve face strategia bancara mondiala, au spus ca interventia acestora a fost doar de natura sa adanceasca criza, conform unui complot bancar international, care sa prabuseasca pietele din intreaga lume.

In plina recesiune, "Fed" a inregistrat cel mai bun an din istorie

Investitorii par si ei relaxati in legatura cu sfarsitul programului Federal Reserve, de achizitie a ipotecilor securizate, garantate de Fannie Mae si Freddie Mac. Cu doar cateva luni in urma, multi dintre ei pareau ingrijorati ca, fara interventia bancii centrale, imprumuturile pentru case se vor scumpi de ajuns cat sa-i sperie pe eventualii cumparatori si vor ingropa piata imobiliara. Acum insa, investitorii se arata multumiti ca statul si-a incheiat misiunea si incep sa vada unele semne ale revenirii economice.

De remarcat ca, in plină recesiune, Federal Reserve a avut cel mai bun an din ultimii 96. Cel mai prost an pentru zeci de milioane de americani, 2009, a fost cel mai bun din istoria de 96 de ani a băncii centrale (Federal Reserve - Fed) a SUA, care a făcut un profit de cel puţin 45 miliarde USD. Rezultatele financiare ale Fed reprezintă o "veste bună pentru bugetul federal", aprecia la vremea respectiva The Washington Post, căci profitul trebuie virat Trezoreriei SUA. Profiturile au fost obţinute graţie faptului că banca centrală a avut o implicare fără precedent în economia americană, încercând să salveze sistemul financiar de falimentul către care se îndrepta după criza de pe Wall Street, din septembrie 2008. Fed a cumpărat masiv obligaţiuni guvernamentale, pentru a forţa dobânzile să scadă, încât să stimuleze creşterea economică. La finele lui 2009, banca centrală a ajuns să deţină 1800 de miliarde USD din datoria Guvernului şi din obligaţiuni garantate cu ipoteci - o sursă principală de "active toxice" care au atras criza financiară.

Povestea Insulei Jekyll

Reputatul scriitor si publicist G. Edward Griffin(foto) a investigat ani de-a randul istoria Federal Reserve. Iata ce povestea el intr-un interviu realizat cu ani in urma: “Am vrut să atrag atenţia oamenilor şi să-i fac să-şi pună semne de întrebare. Daţi-mi voie să vă explic pe scurt. Insula Jekyl există în realitate. Este situată pe coasta Georgiei, unde s-au înfiinţat Rezervele Federale, în 1910. Când am început documentarea, mi s-a părut ciudat. S-ar crede că o astfel de instituţie (despre care am fost făcuţi să credem că este un soi de agenţie guvernamentală) ar fi fost înfiinţată în Washington DC, într-un soi de birou de consfătuiri. Când, de fapt, a fost înfiinţată pe insula Jekyll, în 1910. Mai mult, am descoperit că, în perioada aceea, insula era proprietatea privată a unui grup restrâns de miliardari din oraşul New York – oameni precum J.P. Morgan, William Rockefeller şi partenerii lor de afaceri; ei alcătuiau un club privat denumit . Aici, familiile acestor oameni extrem de avuţi îşi petreceau iernile friguroase. Au plecat din New York şi s-au mutat pe insula Jekyll. Aveau nişte căsuţe foarte frumoase, care se mai află acolo şi astăzi, în caz că vrea cineva să se ducă să le vadă. S-au păstrat. Mi s-a părut ciudat că Rezervele Federale au luat fiinţă în urma unei întâlniri de pe insulă. Apoi am descoperit că aceasta a avut loc în condiţii de maximă securitate. Vă asigur că, de-a lungul istoriei, puţine războaie au fost puse la cale în astfel de condiţii. Toate aceste descoperiri au reprezentat pentru mine semnale de alarmă. Am început să mă întreb: oare ce se întâmplă? Ştiţi şi voi, când ceva este ţinut secret, de cele mai multe ori există ceva de ascuns. Ce aveau oamenii ăştia de ascuns? Toate astea mi-au stârnit imaginaţia şi curiozitatea, aşa că am început să fac cercetări. Ştiţi ce am descoperit? Ce încercau să ascundă. Despre asta e vorba în cartea mea (n.r. – “Creatura din insula Jekyll“).

“Trustul banilor” sau lupul paznic la oi

Griffin continua: ”Am descoperit că toate lucrurile importante pe care trebuie să le ştim despre Rezervele Federale – în ceea ce priveşte chestiunile ţinute ascunse de opinia publică – sunt legate de acea întâlnire de pe insulă. Deci, care erau aceste chestiuni? E greu de spus în câteva cuvinte. În primul rând, să ţinem seama de faptul că Rezerva Federală a fost supusă votului în 1913, moment în care a trecut în legalitate. A fost supusă la vot drept soluţie a unei probleme. Pe vremea aceea, poporul american era profund îngrijorat de faptul că puterea financiară a ţării era concentrată în mâinile unui grup restrâns de firme bancare şi de investiţii de pe Wall Street. Pe atunci, acest conglomerat se numea „trustul banilor“ – lucru care se poate descoperi urmărind editorialele din ziarele vremii.

Sunt multe aceste editoriale care condamnă „trustul banilor“. Cetăţenii ştiau că prea multă putere se afla în mâinile câtorva oameni, aşa că au cerut o legislaţie care să spargă influenţa „trustului banilor“. Prin urmare, înfiinţarea Rezervelor Federale a fost oferită drept soluţie la această problemă. Deci, pornim de la presupunerea că „The Federal Reserve Act“ a avut scopul de a repune controlul sistemului bancar şi monetar în mâinile oamenilor şi a-l smulge din ghearele trustului. Ei bine, primul lucru pe care au încercat să-l ascundă la acea întâlnire este că sistemul Rezervelor Federale a fost întocmit de „trustul banilor“. Participanţii la acea întâlnire reprezentau chiar esenţa trustului. Erau literalmente cei mai bogaţi oameni din lume. Conform estimărilor editorialiştilor vremii, nu ale mele, dacă adunăm averile celor şapte participanţi la întâlnire, aceşti oameni controlau, direct sau indirect – prin băncile pe care le reprezentau – aproximativ un sfert din bogaţia întregii lumi. Vorbim aici despre dinastiile J.P. Morgan, Rockefeller, Kuhn Loeb&Company, familiile Rothschild din Europa şi Warburg din Germania şi Olanda. Aceştia erau oamenii prezenţi la respectiva întâlnire şi care au creat sistemul Rezervelor Federale – se presupune – pentru a slăbi puterea „trustului banilor“.

Eliminarea concurentei

“Aşadar, primul motiv de a ţine lucrurile secrete a fost că întreaga întâlnire a decurs ca şi cum i-ai cere vulpii să construiască un coteţ de găini şi să-i instaleze un sistem de securitate. Unul dintre participanţii la întâlnire a scris peste câţiva ani un articol în Saturday Evening Post, explicând deschis că, dacă publicul ar fi ştiut cine a redactat acel act, cu siguranţă nu l-ar mai fi acceptat. Aşa că acesta era unul dintre motivele pentru care totul a fost ţinut secret. Dar mai sunt şi alte lucruri de aflat despre acea întâlnire.

Am menţionat firmele şi întreprinderile care erau reprezentate; şi asta e foarte important. Interesant este şi că, anterior acestei întâlniri, sau cel puţin acestei perioade istorice, firmele menţionate se aflau în competiţie. La final de secol, ele se luptau pentru supremaţie pe pieţele financiare ale lumii. Se băteau la sânge în New York, Paris şi Londra, pentru întâietate. Şi iată-i la aceeaşi masă, pe insula Jekyll, în acest club exclusivist, ajungând la un acord. Aspect important pentru că a avut loc exact întrun moment istoric când modul de a face afaceri al Americii suferea schimbări majore. Anterior acestei perioade, pe primul loc fusese competiţia liberă între întreprinderi, motiv pentru care - cel puţin după părerea mea - America a surclasat restul lumii în foarte scurt timp. Datorită competiţiei de piaţă liberă, trecuse de la tipul de naţiune necizelată, la o naţiune puternic industrializată şi bogată. La confluenţa dintre secole, oameni ca Rockefeller, Morgan şi Carnegie au hotărât că, dacă tot se află pe culmile gloriei, nu-şi mai doresc competiţie. Voiau să-i pună punct.”

"Fed" nu este o banca centrala, ci un cartel

“Au început să caute căi de a-şi elimina competitorii; desigur, dacă nu puteau să-i înfrângă pe piaţa liberă în mod tradiţional, au căutat metode noi: să formeze monopoluri şi carteluri – să constituie acţionariate cu firmele competitoare, astfel încât să nu mai aibă concurenţă la preţuri sau pieţe, patente sau proceduri. Se vor uni formând un cartel, nu vor mai trebui să concureze şi-şi vor împărţi piaţa. Asta se întâmpla la trecerea dintre secole; când îi privim pe aceşti oameni aşezaţi în jurul unei mese dintr-un club pe insula Jekyll, dintr-o dată realizăm realitatea: „Dumnezeule, Rezervele Federale sunt un cartel. Şi chiar asta sunt. Nu o agenţie guvernamentală. Sunt un cartel, care nu se deosebeşte cu nimic de cartelul bananelor, al petrolului sau de oricare altul. Doar că sunt un cartel bancar. Este cea de-a doua concluzie ce se desprinde din studierea celor întâmplate pe insula Jekyll.

Să ne amintim că Rezervele Federale aveau ca model Banca Angliei. Erau ceea ce cărţile denumeau „o bancă centrală“; este doar un nume de cod. De fapt, nu înseamnă nimic. Nu este deloc o bancă, dar dacă o căutăm într-un dicţionar sau o enciclopedie, o vom găsi la capitolul „bancă centrală“. De fapt, este un cartel – un parteneriat între guvern şi băncile private. Aş mai adăuga că, în cazul Rezervelor Federale, cartelul a format un parteneriat cu guvernul federal – iar cartelurile aleg să facă acest lucru pentru că numai guvernele le pot consolida agreementurile. Vedeţi, fără implicarea guvernamentală într-un cartel, nu există alt mod ca unii membri să fie siguri că ceilalţi respectă înţelegerea.

Cum ar reacţiona aceştia, dacă una din ţările producătoare de petrol ar decide să scadă preţul pentru a cuceri o piaţă mai mare? Celelalte ţări nu pot face nimic pentru a o obliga să intre în rând, decât dacă elaborează o lege internaţională pe care o botează lege comercială, prin care obţin implicarea Naţiunilor Unite şi întăresc astfel înţelegerile cartelului (petrolului sau oricărui alt produs). În cazul nostru, cartelul bancar a fost foarte dornic să implice guvernul Statelor Unite în contract, astfel încât toate băncile – o dată intrate în cartel – să respecte înţelegerea, căci în caz contrar ar fi însemnat că încălcă legea şi ar fi fost urmărite de poliţie. Era un mod de a întări înţelegerile cartelurilor. Pun accent pe acest lucru pentru că majoritatea oamenilor nu înţeleg; cartelurile manifestă întotdeauna o afinitate pentru guvern pentru că le consolidează înţelegerile.”

Nici o schimbare fata de 1913

“(…) Cred că situaţia de acum ar fi cam aceeaşi, cu o singură schimbare. În 1913, Morgan deţinea influenţa dominantă pe piaţa bancară americană. Înainte de a trece mai departe, ar trebui să ştiţi că, potrivit majorităţii biografilor, J.P. Morgan era de fapt un agent al lui Rothschild. Rothschild aveau o tactică foarte puternică şi eficientă de a face afaceri prin intermediul altor organizaţii care treceau drept independente. Îşi desăvârşiseră această tactică de-a lungul deceniilor petrecute într-o Europă dominată de antisemitism; astfel, familia Rothschild, o familie de evrei, a descoperit că, dacă dorea să ajungă să domine o piaţă antisemită, cu siguranţă nu o puteau face ei înşişi în mod direct. Aşa că au lucrat prin intermediul unor agenţi despre care se credea că sunt independenţi, iar, în unele cazuri, care treceau drept antisemiţi – lucru de altfel foarte inteligent.

Chiar şi despre J.P. Morgan s-a crezut că este antisemit, dar acum se ştie că era un agent al familiei Rothschild. Deci – pentru orice eventualitate – în 1913, era clar că J.P. Morgan (Casa Morgan) exercita influenţa bancară majoră. Dar astăzi, se pare că rolul acesta îl joacă Rockefeller. Nu am nici un dubiu că astăzi familia Rockefeller reprezintă forţa bancară dominantă în Statele Unite. Cred că Rothschild continuă să fie o forţă reală – deşi acţionează în continuare din umbră, astfel încât să nu atragă atenţia nimănui. Vor ca lumea să creadă că nu sunt decât nişte băieţi de bani gata care se ocupă printre altele şi de piaţa financiară. În realitate, din ceea ce am văzut, cred că ei sunt încă foarte puternici în această privinţă. (…)Aşadar, cred că Rezervele Federale manipulează piaţa. Sunt convins că folosesc anumite mecanisme: maschează inflaţia şi fac bani din nimic, pentru a susţine bursa să creeze iluzia unei prosperităţi continue. Este înfiorător faptul că se poate interveni în acest fel pe piaţa liberă şi că aceasta poate fi literalmente paralizată”.

De remarcat ca expunerea lui G. Edward Griffin nu dateaza de ieri, de azi, ci din 2004, cu ani de zile inainte de declansarea uriasei crizei economice in care inca ne mai aflam.